Cand instrainezi
sufleteste ceva
parand ca vorbesti fara fir ...
Desfacand o fereastra prin care cutreiera ganduri clipe
si culori ce nu mai au gust ...
Incerci sa ti pui masca propriilor culori ....
ce plang simtind
devin cioburi sfasiate cu chip impietrit ...
Triste culori
ce pot lua forma unui gand pribeag
cu secunde goale ...
Ramasitele unor culori perdute undeva ...
mereu intr-o alta parte ...
O lume a umbrelor ce a ales tacerea ratacind intr-o directie
o directie suspendata
dupa o umbra care candva
era ALBA si avea sens .... impietrite in acea amintire...
Singuratatea lor parand
niste sarmane etichete ca intr-un zambet
ce nu se va mai deschide niciodata ....
