care inimi?

 ..........................................................................................................................................................
Intr-o astfel de zi , te poti simti mai sarac. Desi e soare, desi e lumina, desi e vara si e iunie, desi e atata poezie in viata, in lume, in sufletele noastre. Dar este oare aceasta poezie respirata, simtita, traita, acceptata? In fiecare dimineata senina resimt durerea unei clipe care s-a prelins ca o lacrima peste sufletul meu. Clipa aceasta este goala, este saraca, este Alba, pentru  ca  poarta in ea fiorii inimii si ai mintii lovite de ger.
Intr-o astfel de zi , te simti nefericit. Pentru ca esti mai sarac cu cat afara este mai cald. Pentru ca te strecori afara pe langa zidurile din inima ta , inghetat, dorind sa te incalzesti putin de la razele acestea de soare . Si nu te incalzesti, pentru ca soarele ucide, arde, dar ingheata. Si te retragi, confuz, chircit de durere si, poate,   de atata neputinta si de atata instrainare.
Ti-e dor de lumina intr-o astfel de zi. Dar lumina nu vine de la soare, ci din inima . Care inima? Care inimi? Inimile noastre au fost sfasiate demult. Ce senzatie stranie! Intr-o astfel de zi, invaluit in singuratatea ce-ti mangaie clipele te simti strain, sarac, incapabil .
Privesti toate cu povara inimii distruse de… Oare ce distruge inimile ?
Clipa cand pierzi starea de poezie a vietii. Ea este pumnalul rece care opreste un atat de senin suras. Clipa care te trezeste la viata, desi, de fapt, te-a ucis.
Intr-o astfel de zi, devii sau te simti mai sarac pentru ca iti pierzi lacrimile: lacrimile tacute si dure, nepretuita comoara a sufletului.
Si… ca sa nu ranesti pe nimeni prin saracia ta, te retragi intr-un colt al inimii tale, cautand din nou acea stare care-ti ofera, pentru o clipa, poezia.
Te retragi in intuneric pentru a descoperi, din nou, adevarata, lina, neinserata  lumina...

Liniile vietii in "palma" naturii...

...jocul meu favorit e acela in care... chiar si cand viata incearca sa ne dea din doliul ei sufletul meu zambeste:)...marea lumii mele de peste margini nu e albastra, ci verde, iar sunetul culorii ei este atat de fosnitor pe dinauntru...

cine a rasturnat viata invers ?

Timpul imi ploua in suflet vesnicia...culeasa din roua de pe pleoapele zilelor...
...Din amortite timpuri, amintiri curg suvoi.
 In suflet au loc dese ploi...

"Pe langa coltul tau de cer, trec zilnic cu mirare,
ma-ntreb si azi la fel ca ieri, cat mai e pan-la soare ?
Pe langa luna ta albastra trec noaptea tremurand,
de ce pe cer e viata noastra si nu e pe Pamant?
Tu numeri in tacere noaptea, o stea si inca o stea
eu te privesc uitand de timp si de durerea mea !
Tu lustruiesti cu vise luna, pana devine-argint,
eu ma intreb, de ce intr-una cad lacrimi pe-un mormant?
Dar ne zambim, nu stiu de ce, doua tipete mute,
ne impartim minutele din doua vieti pierdute !
Si viata freamata din nou, purtand culoarea noastra,
pe-un vant ce sufla al meu ecou spre luna cea albastra !
Pe langa coltul tau de cer imi numar fericirea,
O stea rasare, zece pier e-un infinit ,
Dar stiu acum cand luna piere, un soare ii ia locul
viata, momente  efemere,culoarea... insa-i Totul ! "

  
Imi picura azi cerul peste ochi...












Printre picaturi, mai strangem cate un strop de intelepciune ...

Totul e alb negru

Timpul meu si timpul tau se intalnesc pe o banca,
             Schimba cateva secunde…
Si pornesc fiecare spre un alt anotimp…
               O  frantura de viata....
Unde sunt eu in taramul de la capatul lumii tale?
         Aici…a ramas doar umbra mea,
S-a unit cu noaptea si zboara cu numele tau sub aripi.
               Sunt o frantura de viata.
            Pastreaza-ti frantura sortita,
                Gasita, rastalmacita.
                    Nu o citi!
      S-ar putea sa nu intelegi la inceput...


             Priveste-i stralucirea numai!
             Las-o pe ea sa te citeasca,
             Ai atatea cuvinte lipite de suflet.
Candva, un ochi strain din mine a privit pe cineva…
Astazi vreau sa uit culoarea acelei persoane ,
             Nu vreau sa inteleg nimic…
Si din acest nimic sa pot deschide ochii larg
             Spre curcubeul existentei…
                  Totul alb negru,
               In care umbra unui vis
A uitat sa se implineasca si pentru mine…

culorile vantului zboara...

 Distanta dintre mine si eu... e un ocean strivit  de o lacrima ...un fluture cu un zbor frant  sub aripa ratacitoare...
Distanta dintre mine  si eu ... e o  jumatate  intreaga  ,o picatura de lumina  in spatele ochilor...
Distanta  dintre mine si eu ...se masoara cu palmele unui alt suflet .....
Azi  navigam cu o vela de servetel...carma   era batul  alb de  zahar ,iar marea farfuria alba ...Cateodata ea se transforma intr-o imbarcatiune...ce seamana   cu o farfurie  zburatoare...navighez pe un ocean negru ... brazdat de  linii  si puncte un tablou de pe  perete  ...era farul de la  capatul  toamnei ...  culorile vantului zboara...erau  ecouri ale gandului ALB ...