alerg...

Ascult cantecul asta, inchid ochii si ma vad alergand pe un deal cu flori. Dealurile din vacantele la bunici. Sunt un copil din nou si merg prin iarba inalta, o ating cu varfurile degetelor si simt cum firele subtiri si verzi se infioara. Sunt eu sau vantul? Sunt una cu vantul. Alergam prin iarba, sarutam flori si zburdam dupa fluturi.
 Ma opresc din alergat si las vantul sa se duca inainte singur. Ma culc usor pe covorul colorat si privesc cerul. Intind mana sa il ating. O adiere racoritoare mi-o saruta. Este vantul. S-a intors si ma imbie sa alerg din nou . O iau la goana impiedicandu-ma prin ierburi si flori...  mangai florile cu privirea si vantul imi prinde un mac rosu in par. Ma ridic si o iau iar la goana. Ma iau la intrecere cu fluturii; o albina zumzaie suparata pentru ca alerg pe campul ei. Ii intind floarea ce o port dupa ureche si imi zambeste ingaduitor. Pare a fi privirea mamei. Dau sa o imbratisez, dar vantul ma impinge in fata si ma indeamna sa-l intrec. Si atunci alerg, alerg alerg alerg.....

lies hide things

      

Dor - cand ce astepti nu mai vine si stii bine asta, dar pastrezi dorul, caci nu ai mereu cu ce sa-l inlocuiesti...

liniste...

Descatusare,ganduri,tortura,alinare,manie,amaraciune,visare,inchipuire,fascinatie,dorinte,contemplare,intensificare,senzatii,imaginatie,incalcand abisuri..liniste,liniste,liniste....

cine a rasturnat viata invers ?

Timpul imi ploua in suflet vesnicia...culeasa din roua de pe pleoapele zilelor...
...Din amortite timpuri, amintiri curg suvoi.
 In suflet au loc dese ploi...

"Pe langa coltul tau de cer, trec zilnic cu mirare,
ma-ntreb si azi la fel ca ieri, cat mai e pan-la soare ?
Pe langa luna ta albastra trec noaptea tremurand,
de ce pe cer e viata noastra si nu e pe Pamant?
Tu numeri in tacere noaptea, o stea si inca o stea
eu te privesc uitand de timp si de durerea mea !
Tu lustruiesti cu vise luna, pana devine-argint,
eu ma intreb, de ce intr-una cad lacrimi pe-un mormant?
Dar ne zambim, nu stiu de ce, doua tipete mute,
ne impartim minutele din doua vieti pierdute !
Si viata freamata din nou, purtand culoarea noastra,
pe-un vant ce sufla al meu ecou spre luna cea albastra !
Pe langa coltul tau de cer imi numar fericirea,
O stea rasare, zece pier e-un infinit ,
Dar stiu acum cand luna piere, un soare ii ia locul
viata, momente  efemere,culoarea... insa-i Totul ! "

  
Imi picura azi cerul peste ochi...












Printre picaturi, mai strangem cate un strop de intelepciune ...

sa iti crape fatza

..nu-mi place sa-mi aleg cuvintele dinainte,nu-mi place sa ma gandesc la consecintele care s-ar putea naste,nu-mi place sa nu pot fi eu din teama ca as putea fi interpretata gresit....Si cat de lejer vorbesc cu prietenii,fara a ma explica dupa fiecare cuvant......asta cred ca este unul dintre cele mai placute sentimente care pot exista intr-o prietenie.....sa te simti confortabil ... sa poti vorbi oricum despre orice ..... sa poti vorbi 5 ore la rand despre orice-ti vine in minte...sa vorbesti si sa asculti cu aceasi comoditate.....si un *prieten* nu este neaparat acea persoana pe care o cunosti inca de pe vremea de cand erai copil,adevaratele prietenii se nasc cat ai zice 'peste'.....intr-un mod inexplicabil se naste acel sentimet de  "simt ca te cunosc de-o viata" si acel sentiment de 'simt ca te cunosc de-o viata' valoreaza mai mult decat daca literalmente l-ai cunoaste de-o viata.......puterea de a intelege dincolo de cuvinte...sa spui negru gandindu-te la alb...si sa fii inteles ...sa discuti despre probleme in care parerile vostre se bat cap in cap intr-un mod atat de placut .....sa vorbesti despre lucruri serioase intr-o maniera haioasa,sa vorbesti serios despre lucruri neserioase,sa zambesti de simti ca-ti crapa fata.......sa anticipezi ceea ce-ti va spune......sa-i stii pe de rost salutul,totusi sa te uimeasca atunci cand te astepti mai putin,sa vrei sa canti si sa dansezi:) ...simti cum se lumineaza ziua vorbind cu prietenii.........pacat ca acesti ...prieteni sunt foarte putin la numar...dar...vorbeam cu sufletul :).....

zambetul din gand....

zambetul din gand*e dulce mereu...trist e doar uneori...doar atunci cand amintirile sunt triste...ma gandesc acum la o floare de metal, ea nu-i facuta din verde viu, sau din culoare data de la Dumnezeu, ia-i modelata de om, n-are acel miros, nu o cauta albinele, nu ii e pofta de apa ... dar, dar tot floare se numeste:) ...culoarea nu alege...culoarea este...atat...si se manifesta in cei care ajung la fiinta proprie...acolo exista izvorul alimentat de iubirea Lui...e una speciala...si sta ascunsa intr-un coltisor  ....ce bine este ca putem calatori cu gandul:) omul are nevoie de lumina interioara sau exterioara... si lumina interioara se dobandeste si in mare parte din lumina exterioara sub orice formula...aer caldura culoare...numai asa pot ajunge la sufletul omului