"Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua torte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, inainte si inapoi. Virtejul lor putea fi aproape zarit, si deodata, îmi lasam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinata de caderea vreunui cuvant, ca pe sub laba unui leu alergand. Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, inainte si inapoi, si cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, intr-un vartej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput."
...de o parte si de alta a orei energia cuvintelor naste universul...e universul ce sta in puterea noastra...cat zbor si cata lumina...cata ardoare si cat abis sta in emotia rasaririi fiecarui cavant.cat inceput...sa inmugurim si sa iubim.in felul acesta miscator si inalt reconstruim originile.caci a muri de fericire filtrand prin tine universul este rostul.inima noastra...sa cuvantam...inainte...inapoi...
